Schengen sau Çingene ?
Posted by Domnul Decan in Dorinţa de mai bine on November 22, 2011
Că nu ne vrea lumea şi pe noi în Schengen cred că ştie toată lumea. De ce nu vrea sunt sigur că aveţi voi ideile voastre şi dacă nu le aveţi încearcă Antenele să vi le bage în cap. Eu nu văd chiar aşa treaba asta din mai multe motive.
1. Olanda nu vrea să intrăm pentru că au motive serioase. Nu e vorba de paşapoarte biometrice sau alte prostii de genul ăsta. E vorba de prostituate doamnelor şi domnilor. Nu e chiar ok să ne accepte pe noi la ei în ţară pentru că le dăm peste cap economia. Fetele noastre au tarife mai mici decât ale lor care lucrează cu carte de muncă şi plătesc asigurări sociale, impozit pe venit şi pompează bani în economia tării nu în BMW-uri, Mercedes-usi şi alte cefe late.
2. Anglia nu ne vrea în zonă pentru că la ei este ilegal cerşitul. Românii care ajung în insulă ştiu “Help me brother” nu legile care guvernează ţara. Din nou banii ajung în economiile de bulibaşă şi nu în visteria reginei. Au inventat ei multe prin regat dar nu au cum să scape de paraziţii societăţii. Până nu o să inventeze un spray anti cerşeală slabe sanşe.
3. Nordicii nu prea ne vor pentru că putem să bem cot la cot cu ei chiar dacă ei au 4 ore de lumină şi asta îi întristează până acolo încât ajung să bea de supărare.
4. Cred că sunt mai multe ţări care nu ne vor dar care văzând că iau atitudine alţii mai mari ca ei s-au lăsat păgubaşi.
Ia spune-ţi voi cetăţeni europeni, nu vreţi Schengen sau nu vreţi Çingene_
Ce facem cu copiii?
Posted by Domnul Decan in Tehnologie on November 17, 2011
Observ cu plăcere în ultima vreme un comportament al utilizatorilor reţelelor de socializare. Acest comportament se manifestă în special în cazul familiilor proaspăt întemeiate şi cu copii la fel de proaspeţi. Să vă trăiască fiii şi fiicele şi să vă bucuraţi de ei o viaţă întreagă dar dacă se poate ţineţi bucuria asta extraordinară pentru voi.
Îmi plac şi mie copiii, mai ales cu glazură de caramel şi fructe (puţin deplasat ştiu), dar nu aş vrea să public întregile realizări ale micuţului pe internet să aibă acces toată lumea la pozele respective. Să descarci o poză de pe Facebook nu cred că e prea greu şi e în stare să o facă orice persoană care ştie să salveze o poză. Dacă vrei să te mândreşti cu copilul mergi cu el afară să îl vadă toată lumea, du-l la rude să îl vadă şi să-l ciupească de obraji. În nici un caz nu ar trebui să postezi poze cu el pe net de tipul:
- Luni 07:00 a făcut bulbuci la gură,
- Luni 08:45 a adormit,
- Luni 12:00 a ieşit afară să se joace şi el,
- Luni 15:00 De la aerul răcoros a adormit tun,
- Marţi 04:36 m-am trezit şi a făcut caca pătrăţele;
Cred că întelegeţi unde bat.
În altă ordine de idei sigur se vor găsi unii sau unele să spună că nu am minte, suflet, sunt un căpcăun. Că dacă tot l-am făcut să ne mândrim cu el. Şi mie îmi place să mă antrenez pentru asta iar la voi antrenamentul se vede în produsul finit. Să ştiţi că sunt şi persoane care se chinuie să facă un copil şi nu prea le iese din diverse motive. Ei cred că se bucură dar se uită cu jind la noul membru al familiei voastre şi asta în viziunea mea numai bucurie nu este.
Cel mai important lucru mi se pare în schimb altul şi este mai cu bătaie lungă. Ce se va întâmpla peste vreo 15-20 de ani când bebeluşii de astăzi vor devenii adolescenţii cu probleme ai unei noi generaţii. Dacă îî va veni unuia dintre ei ideea genială de a-şi da în judecată părinţii că au postat poze cu el pe diverse site-uri şi acum la noul liceu a găsit lumea pozele şi se amuză copioa pe seama lui. Nu cred că voi v-aţi gândit astfel la pozele celor mici nu-i aşa. Dacă vrei să ştergi acum pozele sau contul de pe facebook pentru că ai remuşcări pentru comportamentul tău ca urmare a citirii acestui articol atunci mă văd nevoit să îti mai dau o veste proastă. Datele tale rămân în ferma de servere până la doi ani după ce ai terminat tu toată treaba cu reţeaua de socializare. Eu cred că oricum mai rămân unele informaţii pe ici pe colo ca nişte cioturi din care se mai poate scoate câte ceva dar ce ştiu eu … Oricum în acordul de licenţă pe care l-aţi acceptat la înscrierea pe site vă este menţionat că nu aveţi voie să postaţi poze cu o persoană decât dacă aceasta îşi dă acordul. Cam greu cu cei mici că nu vorbesc şi oricum până la 18 ani nu îi ia nimeni în seamă (mai puţin americanii care consideră o idee bună să le dea permis). Minorii nu au ce căuta pe site însă se pare că tot mai mulţi părinţi îi ajută pe aceştia să îşi facă un cont. Cam trist trebuie să recunosc.
Până data viitoare vă rog să nu ştergeţi toate pozele cu copii de pe facebook şi să nu traduceţi postul meu în engleză ca să se supere părinţii lui “Charlie care mi-a muşcat degetul”.
Ce poante bune fac politicienii
Posted by Domnul Decan in Dorinţa de mai bine on November 15, 2011
Am avut ieri plăcerea de a asculta discursul domnului Geoană de la Senat ca urmare a deciziei social democraţilor de a-i da un şut în cur ca să zboare mai repede din partid. Cu ochii lui albaştri ne spunea cu limbă de moarte ce mare nedreptate se face în marele partid cu trandafiri. Şi uite aşa nu e pregătit Ponta să facă faţă unei aşa mari responsabilităţi şi el este omul ăla bun care poate face din căcat bici la următoarele alegeri. Când ajung să se unească cu orice partid pentru a încerca să dărâme puterea actuală mie mi se pare că sunt cam nefericiţi şi cu o mare poftă de ciolan.
Dacă un viitor fost membru PSD, mai mult chiar fost preşedinte de partid, spune despre formaţiunea politică pe care a condus-o că se întoarce în perioade negre din istorie şi o compară cu bolşevicii, nu mă mai miră nimic. Tot în minunatul discurs pe care m-aş fi aşteptat să nu îl citească de pe o foaie ci să îl spună din suflet dacă el mai crede în partid mai spune o chestie interesantă. Nu îmi amintesc exact cuvintele pe care le-a folosit dar ideea pe care o expune este respectul lui pentru colegii de alianţă. Uitaţi-vă dacă aveţi chef să vedeţi cum îi pupă pe liberali şi îi laudă peste măsură însă nici el nu crede ceea ce spune pentru că dă din cap în sens de negaţie încontinuu şi nu se uită în cameră. Eu am înţeles că a face politică înseamnă să arunci cu căcat în adversari dar să o faci cu vorbe frumoase. Geoană reuşeşte în mare măsură pentru că poate vorbi o oră fără a spune nimic.
Domnul Ponta o ţine destul de bine în încercarea lui de a-l da afară pe Geoană şi sper să-i reuşească. Rocada cu Antonescu preşedinte şi Ponta prim-ministru este o idee interesantă. Mai bine Mazăre preşedinte şi Antonescu la cărat tricouri şi prosoape. Domnul primar al Constanţei spre deosebire de Ponta a făcut ceva şi încă mai face in oraşul nostru. Dar să îi mai lăsăm pe social democraţi că le dau idei de campanie.
Sunt curios dacă ar face Geoană un copil ce i-ar spune Obama, să semene şi el cu doamna nu cu el? Mai bine ar semăna cu Ponta, mai puţin ochelarii şi începutul de chelie.
Sa ne crizăm împreună
Posted by Domnul Decan in Dorinţa de mai bine on November 14, 2011
Tot mă uit eu la televizor să văd ce se mai întâmplă prin lume cu criza şi toate prostiile astea. Dacă Berlusconi şi-a dat demisia înseamnă că fetele de moravuri uşoare o să întreţină raporturi sexuale cu un bătrânel normal, nu cu premierul Italiei. După mai bine de 17 ani a renunţat şi cred că Italiei nu o să-i fie prea bine. Sunt curios să văd dacă guvernul de tehnocraţi pe care şi-l doresc cu atâta ardoare o să aibă rezultate.
In altă ordine de idei şi pe alt continent, Siria a fost dată afară din liga arabă. Trist dar după cum s-au agitat apele prin ţările arabe nu mai putem spune nimic de ei. Criza asta care ne ameninţă de atât de mult timp s-a manifestat şi printr-un faliment al Dubai-ului care a fost rapid anulat de un împrumut generos al unui frate arat cu mai mulţi bani la momentul respectiv.
Nu credeţi că ar fi mai bine să ne dea chinezii bani tuturor şi să ne salveze de la violul economic ce ne aşteaptă? Nu e o idee bună că dup-aia vor spune că trebuie să ne deschidem graniţele pentru chinezi şi ar deveni cumva o naţie supremă. Nu mi se pare o idee bună.
Eu cred că am putea depăşi această perioadă mai uşor altfel. Metoda minune pe care o propun eu este cultura. Exact chestia aia care la noi în şcoli nu prea se mai cultivă. Faptul că examenul de bacalaureat nu l-a luat mai mult de jumătate din promoţie e ceva absolut normal. Oricum mă îndepărtez de cultură. Omul în momentele grele vrea să găsească măcar hrană pentru suflet. Măcar puţin să avem şi noi acces la un fel sau altul de a ne delecta. Fie că îţi place filmul, opera, teatrul sau pictura, e greu acum să mai poţi face ceva care să te multumească, în Constanţa cel puţin. Acum nu spun că nu aş vrea să văd un film la IMAX în Constanţa pentru că asta se va întâmpla la paştele cailor, dar speram ca la noul Maritimo să avem parte de mai mult decât de un afiş prin care ni se comunică întârzierea nemotivată a deschiderii cinema-ului din motive nespecificate. E bine că în ultima vreme măcar concertele se mai îndesesc. Aştept cu nerăbdare concertul lui Mărgineanu şi cel al băieţilor de la Şuie Paparude.
Până atunci voi cu ce aţi mai vrea să vă culturalizaţi?
Despre greci și alte nații
Posted by Domnul Decan in Dorinţa de mai bine on November 12, 2011
Mă tot uit și eu ba la televizor, ba pe internet căutând diferite date și informații despre ce fac grecii. Ideea este că ei vor să facă căcatul praf fără a munci. Doamna Merkel și domnul Sarkozy sunt puși într-o situație mai mult decât delicată. Ei care acum peste 50 de ani au făcut un tratat pentru comerț liber pentru cărbune între cele două tări și au reușit încet încet să adune tot mai multe țări alături de ei într-un mega stat trebuie să îi convingă pe cetățenii lor că trebuie să mai muncească vreo 2 ani pentru ca putorile de greci să rămână alături de noi. Vedeam pe EuroNews mai de mult un reportaj despre șomerii din Grecia care apelau la biserică pentru a avea o masă caldă pe zi. Nu mai bine se apucau ei de cărat saci precum salahorii sau de muncă pe brânci ca să-și facă ei singuri o masă caldă. Se poate și asta dar șansele trebuie să recunoaștem sunt minime.
Mai simplu cred că ar fi să belească biserica și să ia de acolo toți banii de care au nevoie pentru a ieși din rahatul în care sunt. Nu este nici o problemă deoarece biserica are cu siguranță banii de care au ei nevoie și decât să-și ia toți popii ML-uri sau S-uri mai bine ajută cu adevărat o nație care e cam tristă în momentul de față pentru că posturile de director pe care le vor ei nu prea apar. Cred că dacă ești sărac cu duhul dar ai burta plină e mai bine decât credincios și cu stomacul lipit de spate. E cam greu să îți schimbi obiceiurile dar măcar să încerce. Eu le-aș mai da o astfel de sansă cu singura condiție de a beli biserica din rădăcini. Ei au fost cu Zeus, Poseidon, Afrodita și Apollo nicidecum cu bărbosu, juniorul și fantoma care acum au bani să le dea la toți de mâncare. Mi se pare o resursă care este tocmai bună de exploatat acum, mai ales de către greci care sunt puțin cam triști la momentul actual. Oricum vor fi un prototip pentru italienii care se uită la greci acum și își doresc și ei să facă același lucru. Vezi tu, dacă eu aș împrumuta 2 milioane de euro, din care unul l-aș folosi pentru a face o afacere iar celălalt să il cheltui pe curve, băutură, mașini scumpe și petreceri cu caviar și lenjerie comestibilă iar peste 2 ani când ar trebui să îi dau înapoi îmi spune respectivul că trebuie să dau înapoi doar unul, mă simt cam liniștit și încep să mă simt ca un om de afaceri român care face afaceri cu statul. Nu e bine băieți, trebuie să mai și muncim.
Berlusconi a ajuns la concluzia că după mai bine de 10 ani în care a dus Italia unde vroia el, nu a dus-o unde trebuie și acum lasă pe altul mai breaz ca el să scoată țara din șant. Cam la fel și la greci, dar asta după ce au cerșit mila europei (chiar dacă nu o să recunoască în veci) și au ajuns să o câștige în plan politic.
Apa albastră pe care o apreciază toată lumea în țara lor cred că e doar o oglindire a gândirii lor despre realitatea de zi cu zi (adică arată bine și e pe dos).
11.11.11 – 11:11 adică acum
Posted by Domnul Decan in Dorinţa de mai bine on November 11, 2011
Bine v-am regăsit dragii mei. Astăzi e al nşpelea sfârşit al lumii de anul ăsta şi cred că astăzi o să se întâmple ceva magic. Calculatoarele se vor speria tare de tot azi şi vor face ceva nemaiîntâlnit. După o viaţă lungă în care au visat şi au văzut numai 0 şi 1, astăzi o să vadă un 2 şi o să o ia din loc. Aici nu e vorba de condens la sursă sau de alte prostii şi sper să cadă memoriile ca trăznite de fulger iar procesoarele să-şi dea duhul fără frică. Eu încă sper asta, chiar dacă o să am destul de muncă pentru a repara asta. Singurul calculator care va mai funcţiona e serverul pe care e găzduit blogul meu.
Ce aţi mai făcut între timp vă întreb doar din politeţe că nu mă interesează cu adevărat. Eu am făcut multe dar nu am de gând să vă spun ce am făcut. Am văzut în ultimii anii câteva treburi care m-au deranjat şi pe rând o să vi le explic. O să atac şi o să muşc de cur pe unul sau pe altul pentru că vreau şi pentru că pot. Dacă nu vă place sunteţi liberi să o întindeţi de-aici cu spor. Sper să nu vă plictisesc prea tare şi să reveniţi dacă se poate şi să vă şi abonaţi prin RSS.
A trecut o perioadă cam lungă de timp de când nu am mai blogărit şi sincer să fiu chiar mi-era poftă şi mă mâncau degetele să mai scriu de una, de alta. Cineva trebuie să vă ghideze şi pe voi către lumină şi acum sunt pregătit să fac asta.
Dacă se poate voi posta şi de zece ori pe zi, chiar dacă e vorba de o măslină, poşeta nouă a Elenei Udrea, un terminal mobil al celor care vrea să detroneze iPhone-ul sau de ce le este frică celor de lângă noi de fulgere.
Până data viitoare sper să vă fie cel puţin la fel de bine ca mie.